E seara târziu,stelele deja sclipesc pe cer…Ochii îmi fug obosiţi de pe tastele atât de diforme spre lumea dulce a somnului.
Aş fi vrut să-mi aştern primele gânduri pe râuri multicolore de catifea,să-mi agăţ inima în văzduhul infinit,pentru ca fiecare fiinţă să o poată atinge.
Mă voi refugia însă în natură,dragoste şi durere.Cuvintele nu-mi sunt de ajuns pentru a descrie tot ceea ce vreau să împărtăşesc celorlalţi...
Sunt nopţi în care nu închid ochii,privind în sinea mea,căutând comori ascunse prin puful din pernă,adevăruri uitate în moleculele de oxigen sau bănuind legiuni de demoni în cotloanele întunecate ale camerei.
Nu de puţine ori m-am aventurat într-o călătorie fără început şi fără sfârşit.Învăluită în inspiraţie,afecţiune sau –pur şi simplu-plictiseală, am pornit acum cu forţe înnoite ÎN CĂUTAREA TIMPULUI PIERDUT…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu