ÎNDOIELI

Recitesc cuvintele scrise mai jos…Îndoiala se strecoară uşor în inima mea.Oare de ce am creat acest blog ?

Vreau doar să dau sens propriei existenţe.Luni în şir mi-am pierdut timpul căutând pe net ceva ce m-ar fi putut ajuta,orice clue,oricât de mic...Am vise şi visuri,ca orice fiinţă...
Dar n-am un scop în viaţă...bacalaureatul,şcoala îmi par de multe ori prea apropiate şi prea efemere...ca viaţa însăşi...Poate voi găsi -într-un final- răspunsul la această întrebare.Sau poate că nu...Trebuie să recunosc că Einstein avea dreptate : « totul este relativ ».

Primele cuvinte...

E seara târziu,stelele deja sclipesc pe cer…Ochii îmi fug obosiţi de pe tastele atât de diforme spre lumea dulce a somnului.

Aş fi vrut să-mi aştern primele gânduri pe râuri multicolore de catifea,să-mi agăţ inima în văzduhul infinit,pentru ca fiecare fiinţă să o poată atinge.

Mă voi refugia însă în natură,dragoste şi durere.Cuvintele nu-mi sunt de ajuns pentru a descrie tot ceea ce vreau să împărtăşesc celorlalţi...

Sunt nopţi în care nu închid ochii,privind în sinea mea,căutând comori ascunse prin puful din pernă,adevăruri uitate în moleculele de oxigen sau bănuind legiuni de demoni în cotloanele întunecate ale camerei.

Nu de puţine ori m-am aventurat într-o călătorie fără început şi fără sfârşit.Învăluită în inspiraţie,afecţiune sau –pur şi simplu-plictiseală, am pornit acum cu forţe înnoite ÎN CĂUTAREA TIMPULUI PIERDUT…